1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

MARKETING

marketingAbsolvirea programului de studiu „Marketing” deschide porţile spre fascinanta lume a publicităţii, vânzărilor şi distribuţiei. Pornind de la identificarea oportunităţilor de piaţă, absolventul de „Marketing” va lansa produse noi, se va ocupa de imaginea şi poziţionarea lor, va avea grijă ca produsul să ajungă la consumator pe canale de distribuţie adecvate.

Folosind instrumentarul studiilor de piaţă va fi capabil să analizeze comportamentul consumatorilor şi concurenţilor, va concepe şi implementa strategii de marcă, va consolida imaginea organizaţiei cu scopul de a obţine fidelitatea consumatorilor. Curriculum-ul parcurs îi va oferi abilităţi care să-i permită să comunice valorile organizaţiei, elaborând campanii publicitare adaptate la diferite suporturi media.

Bazându-se pe cunoştinţele dobândite în domeniul comercializării şi achiziţiilor, va învăţa arta negocierii unor tranzacţii complexe, la scară internaţională, cu scopul de a crea valoare pentru compania unde va lucra.

Absolvenţii promoţiilor precedente, lucrează deja pentru companii precum Coca Cola, Vodafone, ING Bank, Ford, Metro AG, Orange, Heineken, etc.

Cunoştinţele acumulate pot oferi accesul la următoarele profesii ca oportunităţi în planul carierei: brand manager; şef birou marketing; responsabil de acţiuni promoţionale; responsabil relaţii cu clienţii; specialist achiziţii; proiectant materiale publicitare; copywriter; consilier vânzări asigurări; organizator târguri şi expoziţii; consilier economist în comerţ şi marketing; specialist în relaţii publice; referent specialitate marketing; specialist marketing.

Există două avantaje evidente de care poţi să ai parte dacă îți iei licenţa în „Marketing”:

  • posibilitatea de a-ţi dezvolta propria afacere;
  • vei putea lua cele mai bune decizii economice şi financiare în plan personal şi pentru familia ta, fără a mai putea fi manipulat cu uşurinţă.

Cunoştinţele despre marketing însoţesc un individ în călătoria sa prin viaţă, fiind strict necesare oricărei persoane atunci când se manifestă în calitatea sa de consumator.

Dacă eşti o persoană energică, entuziastă, creativă, pasionată de ceea ce faci, te aşteptăm la programul de studiu „Marketing”.

Competenţe profesionale

  • utilizarea adecvată a conceptelor, metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de marketing;
  • utilizarea instrumentelor şi a aplicaţiilor informatice în activitățile de marketing;
  • culegerea, analiza şi interpretarea informaţiilor de marketing privind organizaţia si mediul său;
  • fundamentarea şi elaborarea mix-ului de marketing;
  • utilizarea tehnicilor de vânzare;  

Competenţe transversale (soft skills)

  • aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă;
  • identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei;
  • identificarea oportunităților de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor și tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Share

Utilizam fisiere de tip cookie pentru a va oferi o experienta de navigare cat mai buna, prin personalizarea continutului si pentru a analiza traficul website-ului. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru, sunteti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord